marți, 25 octombrie 2011

Kiwi - Banda Desenată a Alesiei






Cei care au fost la ultimele întâlniri ale clubului ştiu că ne-am propus să facem câte o bandă desenată scurtă, cu personaje zoomorfe (sau cu elemente zoomorfe). Uite şi primul rezultat, al Alesiei. Mie mi se pare o bandă desenată reuşită, şi apreciez mai ales compoziţia dinamică a cadreleor, coloritul care e sugestiv fără să încarce,  şi timpul scurt în care a fost realizată întreaga bandă - în jur de o săptămână. Cred că e foarte important să ne propunem să facem benzi desenate într-un timp cât mai scurt - una pe lună cel puţin, mai ales când e vorba de poveşti scurte, de câteva pagini. Genul ăsta de exerciţiu ajută foarte mult, zic eu.( eu, adică Ileana)

Un comentariu:

  1. Foarte frumos, Alesia! Şi rapid facut, şi aerisit, şi foarte alert, cu puţini timpi morţi. E atât de simpatică pasărea, cu râmă cu tot, încât ar merita să devină erou de serial de gaguri scurte (fie stripuri de 3-4 casete, fie poveşti de câte o pagină, cu poantă la final).

    O singură obiecţie, la pagina 2. Incepând cu caseta 4, aş fi întors totul spre dreapta - flip orizontal. În primul rând uşurează lectura în sensul firesc, de la stânga spre dreapta, şi în al doilea rand te conduc natural spre pagina următoare. Aşa cum e acum simt un efort de lectură, parcă aş înota împotriva curentului :)))

    Deci e bine. Spor la cât mai multe!

    RăspundețiȘtergere